13
- - Eşti Ryan, nu? am întrebat, cu vocea uşor tremurândă.
- -Şi tu Cheryl, mi-o întoarse el imediat. Ce cauţi în visul meu? Sau, ca să fiu mai exact, ce vrei de la mine? Sunt un înger căzut, nu îţi pot oferi prea multe.
Nu părea impresionat că mă aflam în faţa sa şi de ce ar fi? El era o creatură supranaturală şi, probabil, un şaman nu-l speria mai deloc. Vocea îi era impasibilă, iar privirea sa rece era proptită asupra-mi. Poate că voia să mă intimideze sau ceva similar, dar se pare că nu îi reuşea atât de bine pe cât îşi propunea. Totuşi, eu mă aflam acolo cu un scop şi nu aveam de gând să mă las speriată de un înger căzut.
Cât de mult se pot schimba lucrurile în două spătămâni! Am ajuns să cred în îngeri, demoni, spirite, vrăjitoare şi şamani şi să accept aceste lucruri atât de uşor încât mi se părea ireal. În câteva săptămâni, am reuşit să îmi schimb radical viaţa. Radical! Mama mea era un fel de înger, un heruvim, tatăl meu fusese omorât de un Călău – un spirit ciudat – iar iubitul meu era un înger căzut ce voia să-şi dea viaţa pentru un spirit. Interesantă poveste, aşa-i? Clar n-aş fi crezut aşa ceva acum câteva zile.
- -Ştiu că eşti prieten cu Ace. Şi mai ştiu că nu vrei să îşi dea viaţa pentru Aileen. Când are de gând să facă asta? Sunt sigură că ştii, am spus, încruntându-mă.
- Şi de ce te-aş ajuta? a răspuns, acru, zâmbind ironic.
Deci juca dur. Dar ştiam ce să spun pentru a-l convinge să mă ajute.
- -Pentru că ţii la Ace şi pentru că n-o poţi suferi pe Aileen. Nu ştiu ce a făcut tipa aia pentru a te enerva, dar sunt sigură că nu îţi place. Şi nu ţi-ai dori nici în ruptul capului să se sacrifice Ace. Mai am alte motive? Nu cred. Aşa că, haide, scuipă tot că n-am o viaţă.
- -Să ştii că nu mă aşteptam să fii aşa, Flanderg, a râs Ryan. Păi... am vreo altă posibilitate? Văd că dacă nu te-aş ajuta, ai fi capabilă să mă împuşti. Deja ştiu că sunteţi prin Norvegia, iar Ace plănuieşte să facă acest lucru în, aproximativ, o săptămână. O să vorbesc cu un prieten, Maddox, să vă aştepte în Ivujivik şi să vă preia de acolo.
Am zâmbit satisfăcută şi am dat să întreb altceva, dar am simţit cum mă sufor. Imaginea roşcatului devenea din ce în ce mai întunecată, iar urletele sale semănau cu nişte şoapte. Nu ştiam ce mi se întâmplă, nu înţelegeam de ce ochii mi se închideau precum nişte porţi uriaşe de piatră. Ce păţeam? Muream? Nu ştiam. Ştiam doar că mă cufundam într-un întuneric profund, ce mă trăgea tot mai adânc în el.
Aşa era moartea?
Nu ştiam cât timp trecuse de când mă cufundasem într-un întuneric adânc din care nu puteam să ies. Însă, am simţit cum apa îmi era scoasă, cumva, din corp şi am început să tuşesc. Simţeam două braţe puternice încolăcite în jurul trupului meu, iar gâtul mă ardea teribil. Nu îmi puteam deschide ochii şi corpul nu mi se mişca. Eram ca şi paralizată.
- - Cher, Cher, deschide ochii. Eşti în siguranţă, s-a auzit o voce atât de blândă şi asemănătoare cu una foarte cunoscută mie. Desigur, în tonul persoanei respective puteam simţi şi o oarecare durere, câte un scâncet făcându-se auzit din când în când.
Când am deschis ochii, am văzut chipul întunecat de durere al lui Shawn. Se strâmba de fiecare dată când dădea din aripi, iar în aer am simţit un miros puternic de sânge. Din neatenţie, am pus mâna pe spatele său, iar el a gemut. Imediat ce mi-am retras palma, am văzut pete de sânge pe aceasta. Era rănit? Ce păţise? Am fost cuprinsă de o teamă nefirească şi am început să ţip să se oprească, să nu mai zboare. Desigur, acest lucru era imposibil fiindcă el zbura pe deasupra apei, printre bucăţile imense de piatră. Lacrimile au început să-mi curgă pe obrajii înroşiţi şi nu puteam înţelege de ce plângeam. De când îmi păsa atât de mult de Shawn? De fapt, de când era el bun? Dar erau întrebări fără răspuns. Îmi păsa mult prea tare...
Vreo zece minute mai târziu, Shawn a aterizat pe o pajişte din Norvegia. Luna lumina iarba fragedă, iar vântul ne răvăşea părul. Acesta m-a lăsat cu grijă pe pământ şi apoi s-a prăbuşit precum un bolovan, muşcându-şi mâna pentru a nu ţipa. M-am cutremurat când l-am văzut zvârcolindu-se şi încercând să se controleze. Ştiam prea bine că îl doare şi nu puteam rămâne indiferentă. M-am trântit lângă el, punându-mi o mână în părul său, iar el mi-a aruncat o privire încărcată de suferinţă. L-am întrebat şoptit, cu lacrimi în ochi, ce pot face. Desigur, răspunsul a venit imediat, urmat de un ţipăt. Trebuia să îmi folosesc puterile. Nici măcar nu ştiam cum funcţionează şi trebuia să îmi salvez un fost duşman. M-am uitat la aripile sale negre, ce vibrau dureros şi am văzut cum sângele îi ţâşnea din locul de unde îi ieşeau instrumentele de zbor. Mi-am pus mâinile deasupra rănilor şi m-am gândit la un spate puternic, sănătos, mirific din cae ieşeau două aripi negre, întunecate. Am încercat să vizualizez acest lucru şi, pentru a amplifica imaginea, m-am gândit la aripile lui Ace. Lungi, albe, falnice. O lumină puternică a ţâşnit din palmele mele, învăluind întregul corp al lui Shawn. Simţeam puterea pe care o emanau şi am zâmbit slab, încercând să continui să transmit puterea respectivă. L-am văzut pe Shawn cum se relaxează şi am oftat fericită când am observat că şi rănile i s-au închis. Perfect. Încet, mi-am retras mâinile şi l-am privit din nou pe băiat. Stătea nemişcat pe pământ şi m-am speriat pe moment, dar apoi am realizat că doar adormise. Eram foarte fericită fiindcă reuşisem să îi salvez viaţa lui Shawn, deşi nu înţelegeam de ce îmi păsa atât de mult. Oare era din cauză că şi el îmi salvase viaţa? Mai mult ca sigur. Nu am stat să-i admir corpul şi am privit în jur, întrebându-mă unde ne aflam. Sigur eram în Norvegia şi ne aflam aproape de mare fiindcă puteam să aud valurile ce se spărgeau de stânci. Însă unde erau ceilalţi? Nu aveam nici cea mai vagă idee, iar luminile unui oraş nu se vedeau. Perfect, eram cu un om leşinat sau adormit într-o câmpie părăsită, noaptea şi tocmai în Norvegia! Minunat! M-am sprijinit de Shawn, oftând, şi mi-am închis ochii pentru câteva secunde. Ştiam că nu puteam să stăm toată noaptea aici, dar momentan eram lipsită de idei.
- -Cheryl! Shawn!
Strigătele respective m-au făcut să-mi deschid ochii câteva zeci de minute mai târziu. M-am ridicat ca arsă în picioare şi atunci mi-am văzut prietenii. Cu toţii veneau alergând înspre noi, iar Charlotte mi-a sărit în braţe, precum şi Lizzy. Sebastian s-a apropiat de Shawn şi l-a analizat preţ de o secundă. Desigur, nu vedea nimic pe întunericul acela. Însă ceva a început să strălucească şi, incredibil, acea lumină provenea din trupul brunetului. Atunci ochii mamei şi ai lui Sebastian s-au mărit şi amândoi s-au întors suprinşi înspre mine.
- -Ce i-ai făcut, Cheryl? a întrebat Sebastian cu o voce relativ disperată. Nu înţelegeam dacă era bucuros sau, mai degrabă, nervos.
- -Nimic... am reuşit să şoptesc speriată. Ce are? am întrebat, mai apoi, mult mai interesată de răspunsul pe care aveam să-l primesc.
- - Era un demon, iar acum o aripă îi este la fel, iar cealaltă de înger, spuse mama încercând să nu se implice emoţionat. Nu s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva.
Liniştea s-a aşternut ca o pătură asupra noastră, iar toţi îl priveau temători pe Shawn, de parcă era un exponat rar la un muzeu. Începeam, încetul cu încetul, să mă enervez teribil. Cum puteau să stea şi să-l privească, fără ca să-l ajute măcar puţin? Nesimţire! Am început să ţip la ei să-l ajute, iar Lizzy mă privea oarecum şocată. Nu ştiam – sau, de fapt, ştiam ce crede, dar nu îmi păsa – ce voia de la mine, însă trebuia să avem grijă de Shawn. Era prioritatea numărul unu. Şi, desigur, trebuia să ajungem în Trondheim. Josh şi Sebastian l-au purtat în braţe pe Shawn până ce am ajuns lângă o autostradă, unde am văzut-o pe Serena lipită de un SUV. Părul roşcat îi era răvăşit, iar ochii i s-au mărit când l-a văzut pe brunet. Era ciudat să vezi un om cu aripi lângă autostradă aşa că, grăbindu-ne, l-am băgat pe băiat în maşină. Sebastian a accelerat, automobilul plecând spre Trondheim.
- -Cum naiba ai făcut asta? m-a întrebat Serena, în timp ce privea aripile lui Shawn.
- -Habar n-am. Era rănit fiindcă şi-a rupt sigiliul pentru a mă salva... Dar stai, mama şi Sebastian de ce nu au nimic? am întrebat, la rându-mi, agitată.
- -I-am vindecat eu. Dar aripile lor s-au retras acum în piele, fără să mai fie pus sigiliul. Nu o să mai aibă astfel de probleme, dar nu înţeleg de ce aripile lui Shawn rămân aşa – ce să mai spun despre culoarea lor...
L-am privit pe Shawn, ce stătea întins pe o banchetă. Chipul îi era alb ca varul şi abia dacă i se observau mişcările pieptului când respira. Trebuia să recunosc, situaţia sa era ciudată şi, de ce nu, dificilă. Nu ştiam ce păţise şi, în plus, nimeni nu înţelegea aşa ceva. Era ciudat pentru noi toţi.
Am oftat. Ce aş putea face? Nimic, deja am făcut destul, probabil.
- -Şi ce ai făcut cu tipul ăla, Ryan? m-a întrebat Charlotte puţin mai târziu.
Am stat să le explic cât mai pe scurt totul şi apoi tăcerea s-a lăsat, din nou, asupra noastră. Nimeni nu avea chef de vorbă, iar toţi păreau obosiţi. Aş fi vrut să-i trag la răspundere pentru întâmplarea petrecută pe feribot. Să le spun că din cauza lor Shawn a păţit ce a păţit. Nu ştiam ce s-a petrecut cu exactitate, dar eram sigură că fusesem părăsiţi. Şi nu înţelegeam de ce, dar preferam să închid cazul spunând că a fost un accident.
Două ore mai târziu, am auzit un geamăt prelung şi mi-am deschis ochii agitată. Nu realizasem că am adormit, dar puteam spune că cele câteva ore de somn m-au refăcut. Aveam din nou energie şi păream mai... vie. Mi-am fixat privirea asupra lui Shawn şi l-am văzut cum îşi deschide lent ochii şi se ridică în fund. Cu grijă, Charlotte îl ajută şi inima începe să îmi bată mai tare, bucuria umplând-o. Şi-a revenit şi eram cu adevărat fericită. Buimac, se uită în jur, neînţelegând ce se întâmplă.
- -Ce? a reuşit să articuleze când şi-a privit aripile.
Nimeni n-a mai spus nimic, iar eu am privit tăcută şi şocată cele două aripi atât de diferite. Aveau, oare, să rămână aşa permanent? Nici nu ştiam ce să îi răspund. Am ridicat din umeri şi am observat-o pe Serena cum răsfoieşte agitată o carte veche. Câteva pagini se rupeau şi cădeau pe jos, dar ei nu îi păsa. Parcă avusese o revelaţie şi căuta un răspuns vital în călătoria noastră. Privind ciudat, Shawn îşi fixă privirea asupra mea şi am rămas suprinsă când i-am văzut ochii. Am scos un sunet ciudat, uimit când i-am văzut.
- - Are... Un ochi roşu şi altul negru... am şoptit şocată.
- -POFTIM? Glumeşti, nu? ţipă Shawn înnebunit şi luă telefonul lui Lizzy pentru a se privi.
Desigur, gestul său a fost amuzant, dar şi exasperat. Probabil că era ciudat să fi atât de... colorat.
- -Sunt spurcat. Parcă s-a jucat un pictor cu culorile pe mine, articulă nervos.
- -Gata! Am găsit. O să fii supus unui test, Shawn, a intervenit Serena zâmbitoare. După faţa ei, părea să fie o veste bună.
- - Ce e, Serenka? Spune. Nu am putut să nu observ că îi spusese numele în norvegiană – sau aşa credeam. Oricum o fi fost, suna foarte bine şi aşa. Şi, desigur, nu am putut să nu observ exaltarea lui Shawn.
- -Ai salvat-o pe Cheryl de la moarte, iar acesta a fost considerat un lucru bun de către îngeri. Aşa că ţi-au făcut o aripă albă din cauza gestului tău frumos, iar dacă vei continua să fii de partea binelui, atunci o să devii înger. Iar ochiul roşu este simbolul bunătăţii, al sacrificiului tău, iar cel negru este cel al întunericului. De fiecare dată când faci ceva bun, o pană neagră o să devină albă, iar dacă o să faci ceva rău, o pană albă o să devină neagră. Într-un final, când ambele aripi vor fi de aceeaşi culoare, ţi se va hotărî soarta.
Liniştea s-a lăsat în maşină şi l-am putut vedea pe Shawn gândindu-se. După mine, era minunat dacă devenea înger. În fond, nu era deloc o persoană rea, ci a fost împins de ceilalţi spre tărâmul malefic. Îmi părea rău pentru el, sinceră să fiu. Era trist...
- - Şi dacă aripile mi se fac negre? întrebă el liniştit.
- - O să mori.
End of the ch.
Scuzati problema liniilor de dialog, dar nu stiu ce naiba s-a intamplat cand am dat copy/paste din word.
/
