ANUNŢ, ANUNŢ!

Am auzit - îmi spusese o păsărică.. wtf? :)) - că anumite persoane ce trec pe aici au Tumblr. Aşa că, lăsa-ţi-mi şi mie linkul mai jos şi, promit, că vă dau follow. : )
MERRY CHRISTMAS!

Crăciun :)

Bună, bună. E Crăciunul, aşa că sunt nevoit să vă spun SĂRBĂTORI FERICITE! Să vă aducă moşu' tot ce vă doriţi şi să vă distraţi în vacanţă... Că deh.. abia s-a terminat un semestru scurt şi urmează unul şi mai lung. Anyway, hai să nu mai vorbim despre şcoală că, personal, mă face să vomit.

Sincer, nici nu ştiu ce aş putea scrie în acest post. De Crăciun am primit tot ce am dorit, în mare electronice, haine, dulciuri.. Ştiţi şi voi. Deci nici despre asta nu am ce spune. Chiar nu am.

Mă bucur enorm că e vacanţă. Nici nu vă imaginaţi. Am scăpat într-un final de şcoală - mă dispera; abia aşteptam să vină. Şi acum sunt şi mai fericit că pe 29 decembrie plec în vacanţă în Germania, la snowboarding. E o tradiţie let's say şiii, desigur, că sunt nerăbdător. O să vizitez şi multitudinea de castele minunate din Deutschland - mă rog, nu pe toate, vă daţi seama, dar câteva, da. Şi abia aştept să fac fotografii. Să le fac fotografii, actually.

De asemenea, în acest post de Crăciun doresc să îi cer scuze şi lui Abbeh - şi tututor - pentru absenţa mea îndelungată de pe messenger, dar mi-am schimbat id - ul şi nu prea mai intru pe cel pe care îl ştiţi. Nu aveam descărcat multi messenger, dăăăh. Dar îl iau mâine de pe net şi o să mă ' prindeţi ' :)). Aşa că ÎMI CER SCUZE, LUME!

A trebuit să mă uit pentru istorie la un film destul de... neinteresant, după părerea mea. Kings speech, cred că îl ştiţi. Şi cum a fost un fel de temă, desigur că nu mi-a plăcut. Bertie ăla mi s-a părut aşa... mă abţin şi am stat două ore şi ceva să mă uit la el cum se ceartă cu toţi şi cum încearcă să vorbească fără a se bâlbâi. Era logic că se bâlbâia fiindcă, când era mic, se forţase să scrie cu dreapta când era, de fapt, stângaci. Când forţezi creierul să facă ceva, ajungi să devii ca Bertie. En fin, mi-a plăcut doar când înjura. Chiar m-a amuzat cu câtă uşurinţă spunea înjurăturile.

Ce să mai zic? Ah, da, îmi place să ' cotrobăi ' pe tumblr. Actually, I love tumblr. E genial :]]

Hmmm.. and now, fiindcă mi-e lene să pun pe zup nişte fotografii mai recente, am de gând să le pun acişa şi, dacă aveţi păreri, ştiţi ce trebuie să faceţi.

luminiţăă. luminiţăăă. luminiţăăăă.

macro.

Aşa, cam atât momentan. Nu ştiu când am să revin, dar nu prea curând, presupun. Şi îmi pare rău, dar am şi eu o viaţă - cum sună asta :)).

Săbători fericite tuturor şi un an nou fericit!

Sangele tau este cerneala mea - Capitolul 13

Nu stiu ce a patit Zupul si nici nu am avut timp sa ma informez prea bine - fiind mult prea ocupat. Insa am scris mai demult capitolul 13 la povestea sus mentionata si, pentru fani ( daca sunt ), am sa-l postez aici. Lecturision plăcuta.

13

-         - Eşti Ryan, nu? am întrebat, cu vocea uşor tremurândă.

-          -Şi tu Cheryl, mi-o întoarse el imediat. Ce cauţi în visul meu? Sau, ca să fiu mai exact, ce vrei de la mine? Sunt un înger căzut, nu îţi pot oferi prea multe.  

Nu părea impresionat că mă aflam în faţa sa şi de ce ar fi? El era o creatură supranaturală şi, probabil, un şaman nu-l speria mai deloc. Vocea îi era impasibilă, iar privirea sa rece era proptită asupra-mi. Poate că voia să mă intimideze sau ceva similar, dar se pare că nu îi reuşea atât de bine pe cât îşi propunea. Totuşi, eu mă aflam acolo cu un scop şi nu aveam de gând să mă las speriată de un înger căzut.

Cât de mult se pot schimba lucrurile în două spătămâni! Am ajuns să cred în îngeri, demoni, spirite, vrăjitoare şi şamani şi să accept aceste lucruri atât de uşor încât mi se părea ireal. În câteva săptămâni, am reuşit să îmi schimb radical viaţa. Radical! Mama mea era un fel de înger, un heruvim, tatăl meu fusese omorât de un Călău – un spirit ciudat – iar iubitul meu era un înger căzut ce voia să-şi dea viaţa pentru un spirit. Interesantă poveste, aşa-i? Clar n-aş fi crezut aşa ceva acum câteva zile.

-          -Ştiu că eşti prieten cu Ace. Şi mai ştiu că nu vrei să îşi dea viaţa pentru Aileen. Când are de gând să facă asta? Sunt sigură că ştii, am spus, încruntându-mă.

-          Şi de ce te-aş ajuta? a răspuns, acru, zâmbind ironic.

Deci juca dur. Dar ştiam ce să spun pentru a-l convinge să mă ajute.

-          -Pentru că ţii la Ace şi pentru că n-o poţi suferi pe Aileen. Nu ştiu ce a făcut tipa aia pentru a te enerva, dar sunt sigură că nu îţi place. Şi nu ţi-ai dori nici în ruptul capului să se sacrifice Ace. Mai am alte motive? Nu cred. Aşa că, haide, scuipă tot că n-am o viaţă.

-          -Să ştii că nu mă aşteptam să fii aşa, Flanderg, a râs Ryan. Păi... am vreo altă posibilitate? Văd că dacă nu te-aş ajuta, ai fi capabilă să mă împuşti. Deja ştiu că sunteţi prin Norvegia, iar Ace plănuieşte să facă acest lucru în, aproximativ, o săptămână. O să vorbesc cu un prieten, Maddox, să vă aştepte în Ivujivik şi să vă preia de acolo.

Am zâmbit satisfăcută şi am dat să întreb altceva, dar am simţit cum mă sufor. Imaginea roşcatului devenea din ce în ce mai întunecată, iar urletele sale semănau cu nişte şoapte. Nu ştiam ce mi se întâmplă, nu înţelegeam de ce ochii mi se închideau precum nişte porţi uriaşe de piatră. Ce păţeam? Muream? Nu ştiam. Ştiam doar că mă cufundam într-un întuneric profund, ce mă trăgea tot mai adânc în el.

Aşa era moartea?

Nu ştiam cât timp trecuse de când mă cufundasem într-un întuneric adânc din care nu puteam să ies. Însă, am simţit cum apa îmi era scoasă, cumva, din corp şi am început să tuşesc. Simţeam două braţe puternice încolăcite în jurul trupului meu, iar gâtul mă ardea teribil. Nu îmi puteam deschide ochii şi corpul nu mi se mişca. Eram ca şi paralizată.

-         - Cher, Cher, deschide ochii. Eşti în siguranţă, s-a auzit o voce atât de blândă şi asemănătoare cu una foarte cunoscută mie. Desigur, în tonul persoanei respective puteam simţi şi o oarecare durere, câte un scâncet făcându-se auzit din când în când.

Când am deschis ochii, am văzut chipul întunecat de durere al lui Shawn. Se strâmba de fiecare dată când dădea din aripi, iar în aer am simţit un miros puternic de sânge. Din neatenţie, am pus mâna pe spatele său, iar el a gemut. Imediat ce mi-am retras palma, am văzut pete de sânge pe aceasta. Era rănit? Ce păţise? Am fost cuprinsă de o teamă nefirească şi am început să ţip să se oprească, să nu mai zboare. Desigur, acest lucru era imposibil fiindcă el zbura pe deasupra apei, printre bucăţile imense de piatră. Lacrimile au început să-mi curgă pe obrajii înroşiţi şi nu puteam înţelege de ce plângeam. De când îmi păsa atât de mult de Shawn? De fapt, de când era el bun? Dar erau întrebări fără răspuns. Îmi păsa mult prea tare...

Vreo zece minute mai târziu, Shawn a aterizat pe o pajişte din Norvegia. Luna lumina iarba fragedă, iar vântul ne răvăşea părul. Acesta m-a lăsat cu grijă pe pământ şi apoi s-a prăbuşit precum un bolovan, muşcându-şi mâna pentru a nu ţipa. M-am cutremurat când l-am văzut zvârcolindu-se şi încercând să se controleze. Ştiam prea bine că îl doare şi nu puteam rămâne indiferentă. M-am trântit lângă el, punându-mi o mână în părul său, iar el mi-a aruncat o privire încărcată de suferinţă. L-am întrebat şoptit, cu lacrimi în ochi, ce pot face. Desigur, răspunsul a venit imediat, urmat de un ţipăt. Trebuia să îmi folosesc puterile. Nici măcar nu ştiam cum funcţionează şi trebuia să îmi salvez un fost duşman. M-am uitat la aripile sale negre, ce vibrau dureros şi am văzut cum sângele îi ţâşnea din locul de unde îi ieşeau instrumentele de zbor. Mi-am pus mâinile deasupra rănilor şi m-am gândit la un spate puternic, sănătos, mirific din cae ieşeau două aripi negre, întunecate. Am încercat să vizualizez acest lucru şi, pentru a amplifica imaginea, m-am gândit la aripile lui Ace. Lungi, albe, falnice. O lumină puternică a ţâşnit din palmele mele, învăluind întregul corp al lui Shawn. Simţeam puterea pe care o emanau şi am zâmbit slab, încercând să continui să transmit puterea respectivă. L-am văzut pe Shawn cum se relaxează şi am oftat fericită când am observat că şi rănile i s-au închis. Perfect. Încet, mi-am retras mâinile şi l-am privit din nou pe băiat.  Stătea nemişcat pe pământ şi m-am speriat pe moment, dar apoi am realizat că doar adormise. Eram foarte fericită fiindcă reuşisem să îi salvez viaţa lui Shawn, deşi nu înţelegeam de ce îmi păsa atât de mult. Oare era din cauză că şi el îmi salvase viaţa? Mai mult ca sigur. Nu am stat să-i admir corpul şi am privit în jur, întrebându-mă unde ne aflam. Sigur eram în Norvegia şi ne aflam aproape de mare fiindcă puteam să aud valurile ce se spărgeau de stânci. Însă unde erau ceilalţi? Nu aveam nici cea mai vagă idee, iar luminile unui oraş nu se vedeau. Perfect, eram cu un om leşinat sau adormit într-o câmpie părăsită, noaptea şi tocmai în Norvegia! Minunat! M-am sprijinit de Shawn, oftând, şi mi-am închis ochii pentru câteva secunde. Ştiam că nu puteam să stăm toată noaptea aici, dar momentan eram lipsită de idei.

-          -Cheryl! Shawn!

Strigătele respective m-au făcut să-mi deschid ochii câteva zeci de minute mai târziu. M-am ridicat ca arsă în picioare şi atunci mi-am văzut prietenii. Cu toţii veneau alergând înspre noi, iar Charlotte mi-a sărit în braţe, precum şi Lizzy. Sebastian s-a apropiat de Shawn şi l-a analizat preţ de o secundă. Desigur, nu vedea nimic pe întunericul acela. Însă ceva a început să strălucească şi, incredibil, acea lumină provenea din trupul brunetului. Atunci ochii mamei şi ai lui Sebastian s-au mărit şi amândoi s-au întors suprinşi înspre mine.

-          -Ce i-ai făcut, Cheryl? a întrebat Sebastian cu o voce relativ disperată. Nu înţelegeam dacă era bucuros sau, mai degrabă, nervos.

-          -Nimic... am reuşit să şoptesc speriată. Ce are? am întrebat, mai apoi, mult mai interesată de răspunsul pe care aveam să-l primesc.

-        -  Era un demon, iar acum o aripă îi este la fel, iar cealaltă de înger, spuse mama încercând să nu se implice emoţionat. Nu s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva.

Liniştea s-a aşternut ca o pătură asupra noastră, iar toţi îl priveau temători pe Shawn, de parcă era un exponat rar la un muzeu. Începeam, încetul cu încetul, să mă enervez teribil. Cum puteau să stea şi să-l privească, fără ca să-l ajute măcar puţin? Nesimţire! Am început să ţip la ei să-l ajute, iar Lizzy mă privea oarecum şocată. Nu ştiam – sau, de fapt, ştiam ce crede, dar nu îmi păsa – ce voia de la mine, însă trebuia să avem grijă de Shawn. Era prioritatea numărul unu. Şi, desigur, trebuia să ajungem în Trondheim. Josh şi Sebastian l-au purtat în braţe pe Shawn până ce am ajuns lângă o autostradă, unde am văzut-o pe Serena lipită de un SUV. Părul roşcat îi era răvăşit, iar ochii i s-au mărit când l-a văzut pe brunet. Era ciudat să vezi un om cu aripi lângă autostradă aşa că, grăbindu-ne, l-am băgat pe băiat în maşină. Sebastian a accelerat, automobilul plecând spre Trondheim.

-          -Cum naiba ai făcut asta? m-a întrebat Serena, în timp ce privea aripile lui Shawn.

-          -Habar n-am. Era rănit fiindcă şi-a rupt sigiliul pentru a mă salva... Dar stai, mama şi Sebastian de ce nu au nimic? am întrebat, la rându-mi, agitată.

-          -I-am vindecat eu. Dar aripile lor s-au retras acum în piele, fără să mai fie pus sigiliul. Nu o să mai aibă astfel de probleme, dar nu înţeleg de ce aripile lui Shawn rămân aşa – ce să mai spun despre culoarea lor...

L-am privit pe Shawn, ce stătea întins pe o banchetă. Chipul îi era alb ca varul şi abia dacă i se observau mişcările pieptului când respira. Trebuia să recunosc, situaţia sa era ciudată şi, de ce nu, dificilă. Nu ştiam ce păţise şi, în plus, nimeni nu înţelegea aşa ceva. Era ciudat pentru noi toţi.

Am oftat. Ce aş putea face? Nimic, deja am făcut destul, probabil.

-          -Şi ce ai făcut cu tipul ăla, Ryan? m-a întrebat Charlotte puţin mai târziu.

Am stat să le explic cât mai pe scurt totul şi apoi tăcerea s-a lăsat, din nou, asupra noastră. Nimeni nu avea chef de vorbă, iar toţi păreau obosiţi. Aş fi vrut să-i trag la răspundere pentru întâmplarea petrecută pe feribot. Să le spun că din cauza lor Shawn a păţit ce a păţit. Nu ştiam ce s-a petrecut cu exactitate, dar eram sigură că fusesem părăsiţi. Şi nu înţelegeam de ce, dar preferam să închid cazul spunând că a fost un accident.

Două ore mai târziu, am auzit un geamăt prelung şi mi-am deschis ochii agitată. Nu realizasem că am adormit, dar puteam spune că cele câteva ore de somn m-au refăcut. Aveam din nou energie şi păream mai... vie. Mi-am fixat privirea asupra lui Shawn şi l-am văzut cum îşi deschide lent ochii şi se ridică în fund. Cu grijă, Charlotte îl ajută şi inima începe să îmi bată mai tare, bucuria umplând-o. Şi-a revenit şi eram cu adevărat fericită. Buimac, se uită în jur, neînţelegând ce se întâmplă.

-          -Ce? a reuşit să articuleze când şi-a privit aripile.

Nimeni n-a mai spus nimic, iar eu am privit tăcută şi şocată cele două aripi atât de diferite. Aveau, oare, să rămână aşa permanent? Nici nu ştiam ce să îi răspund. Am ridicat din umeri şi am observat-o pe Serena cum răsfoieşte agitată o carte veche. Câteva pagini se rupeau şi cădeau pe jos, dar ei nu îi păsa. Parcă avusese o revelaţie şi căuta un răspuns vital în călătoria noastră. Privind ciudat, Shawn îşi fixă privirea asupra mea şi am rămas suprinsă când i-am văzut ochii. Am scos un sunet ciudat, uimit când i-am văzut.

-          - Are... Un ochi roşu şi altul negru... am şoptit şocată.

-          -POFTIM? Glumeşti, nu? ţipă Shawn înnebunit şi luă telefonul lui Lizzy pentru a se privi.

Desigur, gestul său a fost amuzant, dar şi exasperat. Probabil că era ciudat să fi atât de... colorat.

-          -Sunt spurcat. Parcă s-a jucat un pictor cu culorile pe mine, articulă nervos.

-          -Gata! Am găsit. O să fii supus unui test, Shawn, a intervenit Serena zâmbitoare. După faţa ei, părea să fie o veste bună.

-       -  Ce e, Serenka? Spune. Nu am putut să nu observ că îi spusese numele în norvegiană – sau aşa credeam. Oricum o fi fost, suna foarte bine şi aşa. Şi, desigur, nu am putut să nu observ exaltarea lui Shawn.

-          -Ai salvat-o pe Cheryl de la moarte, iar acesta a fost considerat un lucru bun de către îngeri. Aşa că ţi-au făcut o aripă albă din cauza gestului tău frumos, iar dacă vei continua să fii de partea binelui, atunci o să devii înger. Iar ochiul roşu este simbolul bunătăţii, al sacrificiului tău, iar cel negru este cel al întunericului. De fiecare dată când faci ceva bun, o pană neagră o să devină albă, iar dacă o să faci ceva rău, o pană albă o să devină neagră. Într-un final, când ambele aripi vor fi de aceeaşi culoare, ţi se va hotărî soarta.

Liniştea s-a lăsat în maşină şi l-am putut vedea pe Shawn gândindu-se. După mine, era minunat dacă devenea înger. În fond, nu era deloc o persoană rea, ci a fost împins de ceilalţi spre tărâmul malefic. Îmi părea rău pentru el, sinceră să fiu. Era trist...

-         - Şi dacă aripile mi se fac negre? întrebă el liniştit.

-        - O să mori.

End of the ch.

Scuzati problema liniilor de dialog, dar nu stiu ce naiba s-a intamplat cand am dat copy/paste din word.

/

Saturday.

Nu stiu de ce, dar simt ca viata imi e mancata de scoala. Yeah. Fa  aia, invata la aia, ai test la ailalta. Ma p*s. Nu am chef sa invat nimic, sa repet la ceva. Sunt atat de obosit incat nu-mi trebuie. Asa ca, astazi, am hotarat sa ma relaxez. Dupa ce vineri seara am stat pana la vreo 2 treaz sa fac niste fise la mate, am avut bucuria de a ma trezi la 10 si ceva azi. Mult avand in vedere ca in ultimul timp ma trezesc la opt. Am lenevit in pat cam o ora, intrebandu-ma ce sa fac, dar fiindu-mi prea lene pentru a ma misca. Asa ca am stat sa joc Angry Birds - jocul ala e chiar... culmea! cum sa nu fie saracile pasari angry daca dai cu ele in diferite chestii?. Anyway.Apoi, lent m-am ridicat din pat si m-am dus in bucatarie unde am stat sa mananc cereale si sa citesc un articol - FOARTE interesant despre premonitii si unul despre telekinezie. Imi trebuie si mie chestii paranormale din cand in cand, nu? :)) Ma rog, planuiesc sa va povestesc despre ele in viitorul apropiat care nu stiu cand e.
Pe la 3 am iesit si eu din casa si am mers pana in parc sa ma intalnesc cu niste prieteni - dar care nu au mai putut veni din cauza ca s-au dus la nu stiu ce film. Twilight parca. IDK. Asa ca am mers cu alti doi prieteni la mall. Sau, ma rog, ei erau acolo. Si ne plimbam noi prin magazine si nu gaseam nimic si ne era atat de somn si.. mda. It was boring, dar macar nu a avut vreo legatura cu scoala. Am pus ochii si pe un obiectiv pentru un Nikon D5000, dar, desigur, mi-a fost prea lene sa-l analizez.
Si acum stau in pat, ascultand muzica, si band o cana de ciocolata calda. Relaxare totala. Si cand ma gandesc ca luni am test - sau teza - la informatica si trebuie sa invat jumatate de caiet... Eh. Maine o sa am ce face :)). Plus germana. Oh, da, tema la meditatii. Die Hausaufgabe.
Gata. Am scris destul. :))

Mrr.

De asta data ma revolt impotriva istoriei! Mda, imi placea pana... saptamana trecuta, kind of, cand ni s-a schimbat profa si a venit o vaca. Preda ca un cur, asculta mai mereu si are pretentia sa stim TOT chiar daca nu sunt pasionat si nu vreau sa stiu atata. E oribil.
In fine. Sunt in drum spre scoala so nu pot scrie foarte mult. Probabil ca o sa revin cu un alt post legat de un alt subiect MULT mai interesant ( va garantez ) ori aici ori pe The Monster.Dar acum sunt prea ocupat cu scoala.
Asadar, ne vedem.
Roar.

REVOLTĂ!

Cui îi trebuie biologia?! Mda, încep cu o nouă revoltă personală legată de * ta daaam * BIOLOGIE!  Nu înţeleg cui îi trebuie să ştie celula şi toate cele. Doar nu o să te oprească cineva pe stradă să te-ntrebe cum se mai numeşte ADN - ul sau ceva legat de mitocondrii. Mda. En fin.
Am dispărut şi aici s-a întreiat scurta mea revoltă (:

Party.

Aşadar, revin destul de rapid. Nu o să fie un post lung si am sa scriu fara diacritice - mi-e prea lene si m-am obisnuit fara ele. Asa.

Cred ca am innebunit!

Da. Desigur. De ce? Fiindca, ei bine, anul asta ni s-au schimbat muulti profi si poti spune ca este un nou inceput - gen clasa a noua. Nu ii cunoastem, nu stim cum vor reactiona etc. Si, colac peste pupaza, am poimaine o petrecere la care trebuie sa merg, iar pentru asta trebuie sa absentez de la scoala. Cred ca ati inteles ce voiam sa zic. Da, nu ar fi o mare problema pentru mine, insa am doua ore de matematica in ziua respectiva si am o nota destul de mica in catalogul personal al profei. Asa ca, presupun, intelegeti de ce sunt atat de... speriat, let's say. Nu vreau sa-mi treaca respectiva nota  si mi-e oarecum frica. Yap, e o petrecere pe liceu let's say si, well, toti profii stiu de ea - ni s-au scurtat si orele pt. ea. En fin. Nu inteleg de ce ma tem de asa ceva - GOSH! Pur si simplu nu sut copilul problema astfel incat sa imi treaca nota din rautate. So.. I'll stop here.
Probabil va plictisesc cu plictisoseniile mele.
See ya.