Poate te-ntrebi de ce am pus titlul ăla. Hai să mă chinui să-ţi răspund ca să nu mori fără să ştii.
Îmi urăsc din tot sufletul părinţii. De ce? Din simplul motiv că serviciul lor e mai important decât mine [sau cel puţin aşa cred ei]. Niciodată nu au fost acolo pentru mine şi pot spune că Jesus a fost acolo unde trebuiau să fie ei. Dar cum pot să fie ei, sărăcuţii, alături de mine când seriviciul lor e mult prea important. Sunt mii de situaţii în care i-a durut în cur de mine şi mai mult le-a păsat prietenilor. Un exemplu veritabil ar fii cel când am intrat în comă că a dat o maşină de îngheţată pe mine. Am fost în comă la un grad grav timp de cinci zile şi niciodată nu au venit la mine. Singura dată când au intrat în spitalul ăla nenorocit a fost ca să plătească spitalizarea şi atunci n-au venit să mă vadă. Au plecat imediat la serviciu. După ce m-am trezit, Jesus era acolo şi m-am simţit oribil că un prieten poate fi mai bun decât părinţii. Ironia sorţii. M-au sunat să-mi spună să mă duc acasă şi că o să ne vedem diseară [ era duminică şi în weekend sunt singurele două zile când îi văd ] . Seara, n-au fost deloc fericiţi să mă vadă [ s-a văzut o uşoară urmă de fericire pe faţa lor ] şi tata mi-a dat noua pereche de skateri pe care mi-a luat-o atunci.
Ăsta a fost un caz din multe altele.
Mă enervează că ei zic să se las un bileţel pe oglinda din hol cu ce vreau şi îmi vor cumpăra. Asta şi fac, dar ce mai contează diferitele lucruri cumpărate când ei nu sunt cu mine?
Din aste motive îi urăsc mult de tot. Din aceste motive cred că Jesus sau alţi prieteni îmi sunt mai apropiaţi ca ei. Măcar pe Jesus mă pot baza în orice situaţie.
Îmi urăsc din tot sufletul părinţii. De ce? Din simplul motiv că serviciul lor e mai important decât mine [sau cel puţin aşa cred ei]. Niciodată nu au fost acolo pentru mine şi pot spune că Jesus a fost acolo unde trebuiau să fie ei. Dar cum pot să fie ei, sărăcuţii, alături de mine când seriviciul lor e mult prea important. Sunt mii de situaţii în care i-a durut în cur de mine şi mai mult le-a păsat prietenilor. Un exemplu veritabil ar fii cel când am intrat în comă că a dat o maşină de îngheţată pe mine. Am fost în comă la un grad grav timp de cinci zile şi niciodată nu au venit la mine. Singura dată când au intrat în spitalul ăla nenorocit a fost ca să plătească spitalizarea şi atunci n-au venit să mă vadă. Au plecat imediat la serviciu. După ce m-am trezit, Jesus era acolo şi m-am simţit oribil că un prieten poate fi mai bun decât părinţii. Ironia sorţii. M-au sunat să-mi spună să mă duc acasă şi că o să ne vedem diseară [ era duminică şi în weekend sunt singurele două zile când îi văd ] . Seara, n-au fost deloc fericiţi să mă vadă [ s-a văzut o uşoară urmă de fericire pe faţa lor ] şi tata mi-a dat noua pereche de skateri pe care mi-a luat-o atunci.
Ăsta a fost un caz din multe altele.
Mă enervează că ei zic să se las un bileţel pe oglinda din hol cu ce vreau şi îmi vor cumpăra. Asta şi fac, dar ce mai contează diferitele lucruri cumpărate când ei nu sunt cu mine?
Din aste motive îi urăsc mult de tot. Din aceste motive cred că Jesus sau alţi prieteni îmi sunt mai apropiaţi ca ei. Măcar pe Jesus mă pot baza în orice situaţie.
3 interesați:
Poate ai şi tu dreptate, uneori părinţii ori devin sufocanţi (cum sunt uneori la mine), ori ai dori să te sufoce, doar ca să-i vezi măcar. Încearcă să vorbeşti cu ei, aratâ-le situaţia în care eşti, şi dacă totuşi n-au să te înţeleagă sau nu vor avea timp să te asculte, încearcă să găseşti sprijin în prieteni. Nasoală faza cu coma, treţ să recunosc, puteau măcar să vină o dată să-ţi spună "Helău!". Oricum, încearcă să-ţi canalizezi sentimentele spre alte lucruri, nu te mai gândi la ei.
P.S.: Aici tună şi fulgeră; furtuna poate fi uneori cea mai bună inspiraţie.
Hehe, băiete, vezi tu, nu poţi cumpăra totul cu banii.Degeaba eşti tu avut, dacă nu primeşti afecţiune din partea persoanelor pe care ar trebui să le consideri cele mai importante din lume.Nu poţi zice că ei nu te iubesc, or smth, dar s-au obişnuit să te facă feiricit cumpărându-ţi tot ce-ţi vrea inima.Ei bine, ei s-au obişnuit şi te cred fericit.De aia ar trebui să le spui ce simţi şi să le spui că ai nevoie de ei, chiar şi pentru o discuţie banală.
Cât despre serviciul lor, nu am ce zice.Până acum, bănuiesc, nu ai avut nicio problemă cu asta, având în vedere că ai tot ce-ţi doreşti (pe plan material) ; ei ştiind că ai tot ce-ţi doreşti, au zis că momentan nu mai au nicio datorie faţă de tine.
Şi ştiu şi eu cum e, numai că eu nu am tot ce-mi doresc.Tu măcar îţi vezi părinţii.Pe mama n-am mai văzut-o de aproape 2 ani şi pe tatăl meu bun de jumate de an.Şi sunt despàrţiţi.Crede-mă, nici la mine, la spital nu, au venit părinţii naturali.
Doar ... Doar profită de ce ţi se oferă.Mulţumeşte-te cu multul tău.Eu personal mă mulţumesc cu puţin.
La revedere.
Hm, aşa sunt părinţii. Sincer nu cred că nu le pasă, ci pur şi simplu ei au o impresie falsă a realităţii pe care tu o doreşti. Adică tu prin ce ceri şi câte vrei şi ţi se dă, ei consideră că nu ai nevoie şi de ei, tot ce ei îţi oferă prin bani consideră că e fericire pentru tine, însă au trăit atâta timp cu această impresie până ce au ajuns să creadă că e adevărată această situaţie. Tu doreşti anumite chestii iar ei ţi le cumpără, iar astfel ei cred că prin ce îţi cumpără tu eşti fericit. Dar adevărata fericire nu se cumpără cu bani. Cum a spus şi Ayuka, dacă nu ai iubire, adecţiune şi înţelegere din partea persoanelor drage, un sfat bun and so on, degeaba ai bani. Banii dispar peste ceva timp. Cât despre prieteni, da şi la mine prietenii ştiu foarte bine despre mine iar părinţii ba, dar de ei nu îmi pasă pentru că mama spre exemplu nu a arătat niciodată că mă iubeşte, ci pur şi simplu cumpără şi crede că îmi poate câştiga fericirea. But nu e aşa...
Trimiteți un comentariu
Write here