Deci, al premiere a fost chiar naşpa. Când le dădeau diplomele, ei plângeau şi aşa mai departe. E oarecum dureros să-i priveşti. Apoi, ne strângeam în braţe, ne făceam poze şi ne promiteam că ne vom întâlni din nou. Cu adevărat, a fost un moment emoţionant văzâdu-i pe toţi cum plâng şi cum îşi doresc să putem da timpul înapoi. Şi totuşi, dacă cei de a opta pleacă, nu înseamnă că au murit. Există şanse să ne întâlnim din nou şi să spunem cu bucurie: Tu erai prietenul meu din generală! Chiar dacă nu vom mai ţine legătura de acum în colo, eu n-o să-i uit. Au fost nişte oameni extraordinari şi nişte prieteni adevăraţi. Toţi.
Chiar a trecut repede anul acesta. Clasa a şaptea a fost foarte frumoasă, chiar dacă toţi am întâmpinat diferite greutăţi. Peste care am trecut împreună. Chiar aş dori să mai repet o dată anul. Parcă, împreună, greutăţile am reuşit să le depăşim mai uşor. Mda, nici nu ştiu ce mai scriu pe aici, având în vedere că regret nespus terminarea acestui an. Chiar îmi amintesc cum făceam la începutul clasei a şaptea: O să treacă greu ! O să fie oribil ! Cât de mult m-am înşelat ! A fost un an teribil de frumos şi interesant. L-aş repeta. Le dau dreptate celor ce spun că clasa a şaptea este minunată pentru că au mare dreptate.
Nimeni nu ar trebui să-şi dorească să treacă mai repede un an şcolar căci, cu trecerea lui, se scurge şi timpul în care vei putea sta cu colegii tăi. Mai bine ar fi să trăieşti fiecare clipă în care sunteţi împreună.
Asta a fost profund, dar am spus tot ce am simţit în postul ăsta.
Bye, bye beautiful = Nightwish song.
1 interesați:
Nu pot să-mi cred ochilor... Un leu profund şi sentimental? E cumva sfârşitul lumii ? :))
OK, să lăsăm gluma la o parte. Ceea ce ai scris tu aici este foarte frumos. Cred că aş fi plâns mai tare ca niciodată dacă cei din şcoala mea ar fi scris aşa ceva despre noi. Dar să las aspiraţii le de-o parte.
Îţi spun că eu, ca şi elevă ce tocmai a terminat clasa a opta, am fost distrusă toată săptămâna. Atâtea amintiri lăsate în spate, profesori atât de buni şi multe, multe, multe alte lucruri.
Într-adevăr, clasa a şaptea este minunată. Stai s-o vezi pe a opta. Nu doar că o să-ţi piară cheful de orice ( mai ales de învăţat ) dar pur şi simplu simţi că o iei razna şi deabia aştepţi să se termine. Dar în ultimele săptămâni o să mori de durere ( ei, nici chiar ala :)) ) şi o să regreţi fiecare clipă pe care ai fi putut s-o petreci cu ai tăi colegi, dar pe care ai pierdut-o aiure.
Crede-mă că am trecut prin asta, iar capricornii nu regretă.
Ăh, îţi urez mult succes la anu' şi să nu faci aceleaşi geşeli ca mine ( adică să te culci pe o urechie şi să zici că ai toate şansele să intri la un liceu calumea şi să nu mai înveţi cum trebuie :)) ) !
Trimiteți un comentariu
Write here