Dreams, baby :]]

Salut. Mă plictisesc din nou, ofc. Mă tot gândesc la mica mea vizită în Londra şi pot spune că o aştept cu mare nerăbdare. Abia aştept să scap de ţara asta stupidă şi să ajung pe nişte meleaguri pe care le ador mult de tot. Totuşi, de miercuri zece zile nu voi avea acces la internet [ sau aşa cred ] din cauza unei probleme la internet. Oricum, o să treacă repede fiindcă o să mă distrez enorm.

V-am spus vreodată că am nişte vise absolut ciudate? M, nu cred, dar sunt extrem de weird. Am să vă istorisesc cele mai ciudate vise avute care mi-au rămas în minte.

Acrobaţii

Eram căţărat în vârful unui stâlp înalt, de mai mult de douăzeci de metri, alături de nişte copii [ ce se presupune că-mi erau colegi ] şi un tip bătrân [ probabil proful de sport ] .Stâlpul pe care stăteam noi era pe malul unui râu cu debit puternic, iar celălalt se afla pe malul celălalt al râului. Erau stâlpii de susţinere al celor două trapeze. Fiecare trebuia să facă câte o acrobaţie pe trapez [ de fapt, o săritură ] ca să ajungă pe stâlpul celălalt. God, nu mulţi au reuşit, distanţa fiind prea mare. Cei ce nu reuşeau cădeau în râu şi erau purtaţi de curent până la o cascadă unde . . . mureau. A venit şi rândul meu, eu cel ce urăşte acrobaţiile la trapez. M-am agăţat de trapez şi mi-am luat avânt, sărind. God, după ce m-am legănat cu trapezul ăla puţin, am sărit. Şi, spre surprinderea mea, mi-a ieşit o acrobaţie asemănătoare cu cea a lui Leon [ Kaleido star ]. Şi am ajuns la celălalt stâlp întreg.
Teh end.

Căsătorie oribilă.

Mda . . . Mă îndrăgostisem de un tip... Deci, eram gay. M-am căsătorit cu acea persoană imediat şi eram tare fericit, cred. La nuntă purtam nişte haine roz, de gay >.< . Şi, ghici cu cine mă căsătoream ? Cu un tip ce seamănă cu o fată care se numea. . . Bou de la An cafe.
Scurt, dar oribil >.< .

Moartea albă.

Atunci când eşti la munte, iarna, şi vezi numai alb în jur şi îi auzi vocea mamei tale, înseamnă că vine moartea albă să te ia. Ei bine, eram într-un telescaun cu snoboardul şi aveam de urcat mai mult de cinci minute . . un sfert de oră, cred. Şi era aşa de frig, de tremuram cu geaca groasă pe mine. Albul mă învăluia şi numai asta vedeam în jurul meu. Brusc, am început să aud vocea lui maicămea când îmi zicea despre această staţiune. Apoi, o stafie albă, parcă făcută din zăpadă, mi-a apărut în faţă şi . . când am ajuns unde trebuia să cobor, eram mort.

Previziuni.

Este, de fapt, un fel de gând pe care-l am de când eram mic. Tot timpul visam cum mă aflam pe balcon, la etajul şase, şi m-am pus pe partea cealaltă a balustradei. Brusc, am văzut numai albul balustradei şi apoi cred că am sărit căci nu am mai văzut nimic altceva, decât negru.

Mda, asta a fost tot. Acum fug să-mi caut ipodul. Să-mi ţi pumni ca să-l găsesc.
P.S: Sper să vină o furtună cu tunete şi fulgere că e cam înnorat în Bucureşti.