Pagini

Un monstru ce-ţi devorează sufletul.

marți, 20 octombrie 2015

Anunt

Hello, hello, people!

Am realizat acest mic anunt, pe un blog aparent uitat de timp, pentru a anunta ca acest blog va fi preluat de cineva care, sper eu, se va ocupa mai bine ca mine de el.
So, we'll keep you posted!

joi, 1 martie 2012

Coming soon...

Coach Carter Review

sâmbătă, 25 februarie 2012

50 Berkeley Square

Cea mai bântuită casă din Londra.

Vi se pare sugestiv acest titlu, nu? Desigur că este fiindcă această casă aflată pe strada Berkeley la numărul 50 este cea mai bântuită locuinţă din întregul oraş. Incredibil, nu e aşa?
Am un prieten care a trecut prin zona aceea într-o seară, acum un an şi ceva. El, desigur, fiind împotriva fantomelor, ştiind sigur că ele nu există. Sau măcar încerca să se convingă de acest fapt. Însă, când trecea prin faţa acelei clădiri, a văzut lumini albastre ce  erau mult prea puternice pentru a proveni de la o lampă. Şi ce căcat de lampă are culoarea asta? A stat să privească casa aproximativ o oră şi a văzut cum culoarea se modifica. Devenea albă, apoi albastră şi neagră. 
Am studiat puţin pe net acest "fenomen" şi am descoperit mai multe povestioare - adevărate sau nu - despre această locuinţă, considerată a fi cea mai bântuită din Londra. Şi, ca să nu îmi uit ideea, aş vrea să le împărtăşesc cu voi. 

O familie s-a mutat în respectiva casă, iar fetiţa lor - de opt ani, din câte ţin minte - stătea în camera de la ultimul etaj, cea în care sunt respectivele fantome. Ea, într-un final, nu a mai dorit să stea acolo fiindcă vedea un om stând în picioare la capul patului ei.
 Fata unei alte familii a simţit un miros neplăcut în această casă, la ultimul etaj, miros ce se asemăna cu cel al urinei animalelor.
 De asemenea, mai multe persoane au locuit în respectiva casă, dar doar o singură persoană a ieşit vie din locuinţă, după o intersectare cu fantomele. Majoritatea ori au înnebunit, ori au murit.
 Celebră este povestea unui bărbat care, după ce a auzit povestea despre fantome, a decis să doarmă o noapte singur în camera de la etaj. Acesta i-a spus femeii ce avea grijă de casă că, dacă avea să sune o dată din clopoţel, totul era în regulă, iar dacă suna de două ori, trebuia să vină cu rapiditate la el. Seara, la 30 de minute după intrarea sa în cameră, s-a auzit doar un singur zgomot de clopoţel, semn că totul era în regulă, teoretic. Apoi s-au auzit ţipete, un zgomot de pistol şi clopoţelul sunând nebuneşte. Când ceilalţi oameni au dat buzna înăuntru, l-au găsit pe bărbat mort pe jos, cu o privire terifiată pe chip.
 Să nu uit. O femeie care a intrat în casă, a văzut pe un perete un aviz de la poliţie din 1900 şi ceva pe care scria că la ultimul etaj nu trebuia să se amenajeze nimic, să nu doarmă nimeni şi să nu se depoziteze nimic din cauza fantomelor.
Astfel, aceasta este povestea casei de pe Berkeley Square, la numărul 50.

Hope you liked it :).
Au revoir

O să revin cât de curând cu o istorisire despre fantomele din Turnul Londrei :D.

marți, 14 februarie 2012

Leapşă.

Leapşă.

Având în vedere că mă plictisesc şi că nu am prea mult chef să scriu, am să fac o leapşă furată de peee.. blogul lui Addeh. But shhht! Nu trebuie să ştie, ok, guys? :))

Ai o poreclă?
Da,Metal/Buzz şi pe restul nu vreţi să le ştiţi :]].
Unde locuieşti?
London, UK.
Ce înălţime ai?
1, 82 : D
Ai zi onomastică?
Nu, nu am :))). Pe lângă faptul că sunt forevăr alone, sunt şi aşa de sărac de nu îmi permit o zi de naştere. 8 august.
Cu ce te ocupi?
Scriu, fotografiez, snowboarding, skateboarding, biking.
Ai fraţi sau surori?
O soră.
Limba maternă?
Română.
Limbi vorbite?
Engleză, spaniolă, germană.
Colecţii?
Am nişte monede din alea vechi, păstrate de bunică-miu.
Număr la pantofi?
45.
Şcoli absolvite
Şcoala Generală a Leneşilor :>.
Materia preferată?
Literatură, germană, puţin chimie.
Ce hobby-uri ai?
Scriu proză, snowboarding, skate, fotografiez, blogging etc.
Bani de buzunar?
Am. Vrei? :))
Dorinţa?
Să merg în jurul lumii.
Vise?
Da, am :)).
Număr norocos? 
27.
Ai vrea să revezi...
Boston - ul.
Ai animale de casă?
Trei pisici.
Sentimentul cel mai preţuit?
Prietenia.
Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă? 
Sunt multe :-j.


Forever alone day


 Forever Alone Day

Iată că a venit şi vestita zi numită Valentine's day. V-aş putea înşira istoria plictisitoare a acestei zile, dar sunt sută la sută sigur că nu sunteţi pasionaţi de un copy/paste lung şi fad. ... Sau sunteţi? Să spunem că nu .
Pot să spun fără nici un fel de regret că detest ziua asta. Nu pentru că nu am niciun date or something like this, dar pentru că mi se pare o tâmpenie uriaşă. De ce trebuie să fie o zi în care să îţi mărturiseşti sentimentele? De ce nu poţi să o faci într-o zi normală, din săptămână. Şi Cupidon! Hahaha, bine că vine unu şi te înţeapă cu o săgeată în posterior. PE BUNE?! Nici nu vreau să ştiu ce o să se inventeze în continuare. Mi-e şi frică să mă gândesc :]]. 
Aşadar, ziua asta a început destul de penibil - poate mult mai penibil decât mi-aş fi dorit vreodată. M-a trezit soră-mea care a SĂRIT pe mine cu mâţa în braţe. Trebuia să mă aleg cu o zgârietură? Ei bine, am făcut-o. Şi cum e să îţi dea soră-ta o cutie de bomboane în formă de inimă? well, stupid :]]. Măcar au fost bune :-?.
Şi miile de SMS - uri gen: ' am prieten/ă ' ,  ' petreci cu mine? ' , 'ne vedem?' şi alte căcaturi pe care nu doresc să le scriu aici. Şi la televizor, şi pe net.. Peste tot marea tragedie VD. Deja vreau să mă culc şi să mă trezesc mâine, pe 15 februarie şi totul să fie uitat, totul să revină la normal. Cer prea mult? NU.
M-am trezit cu prea multe cutii de bomboane în faţa casei - fiecare cu o formă inventivă şi, probabil, cu ciocolată bună înăuntru. Da, şi fiecare cu un bileţel pe care scrie numele şi numărul de telefon. Really?!
Da, şi soră-mea îmi spunea că sunt pe facebook nu ştiu câte persoane ' in a relationship ' , chestie pusă azi la 12 noaptea, speşăl pe VD. Am râs de am murit, sincer :]]. Dar în fine, dacă aşa vor oamenii, nu mă pot opune.
Şi ce m-a amuzat cel mai mult? Un prieten, care o să iasă azi cu iubită-sa, este pur şi simplu îngrozit. De ce? Pentru că prietena sa i-a făcut un plan foarte bun. O să o ducă la film, o să se plimbe ţinându-se de mână prin parc, o să se sărute, iar el o să fie cel mai romantic tip pe care ea l-a cunoscut - toate astea, după părerea ei. Şi să nu uităm trandafirii şi ciocolata! Săracul, îmi pare rău pentru el, ce să zic. Dar... Tot e mai bine să fii forevăr alone.
O, da, ce îmi place chestia asta cu FOREVER ALONE DAY, e mult mai amuzant ca VD. Mult, mult! Şi sună aşa bine :-?. O să îmi fac şi un tricou cu asta :]].
Cam atât am avut de spus :D.
Aşa că vă urez un VD/FOREVER ALONE DAY fericit!

duminică, 5 februarie 2012

Pretty Little Liars





Well, în iarna asta am fost constrâns să vizionez celebrul serial Pretty Little Liars. Nu contează de cine, dar am vizionat 15 episoade din primul sezon, iar după aceea nu am mai avut timp liber ca să îl văd.
Să începem cu serialul :).

Serialul.

Aşadar, ideea mi-a plăcut şi, de asemenea, mi-au plăcut şi persoanjele. În special Aria şi Hanna mi-au plăcut foarte mult. Ca şi în carte. Şi Mr. Fritz arăta ok, părerea mea. Se potrivea cu Aria, anyway. 
În primul rând, în unele locuri, acţiunea mi s-a părut cam grăbită - mai ales în primul episod. Adică, Aria se duce într-un bar, îl cunoaşte pe Fritz şi puţin timp mai târziu, ei se sărută nebuneşte în baie. Mi s-a părut mult prea rapid, mai ales că tipa nu pare atât de... mă abţin. 
Însă Aria mi-a plăcut cel mai mult dintre toate fetele - şi ca aspect şi ca personalitate. Poate şi din cauză că relaţia ei cu Fritz şi toate situaţiile neaşteptate erau... interesante. 
Şi actriţa care o juca pe Hanna mi-a plăcut, chiar se potrivea cu descrierea ei din carte. Şi avea nişte ochi foarte frumoşi o.o. Emily şi Spencer nu mi-au plăcut prea mult, au fost însă ok. Cel mai ciudat lucru a fost însă să văd că Emily era cu o tipă, Maya, iar actriţa Mayei era cu vreo 10 ani mai mare decât ea. I was like... wtf?
Acţiunea a fost ok, chiar daca o unele întâmplări nu semănau cu cele din carte, iar personajele arătau diferit. But it was ok.
Mi-a plăcut. 

The book.


Am citit doar primul volum, într-o seară, din plictiseală maximă. Şi din cauză că voiam să văd cât de mult se aseamănă cartea cu serialul. Desigur, acţiunea iar a fost grăbită între Ezra şi Aria şi mi-a plăcut cum a reacţionat el când a văzut-o în clasă. Oh shit! Mda, funny. 
Stilul în care descrie Sara Shepard e uşor de citit, simplu şi plăcut. Nu te oboseşte şi nici nu e încărcat cu descrieri kilometrice, fără rost. Totul e simplu şi la obiect, iar acest lucru o face aşa de uşor de citit. Nu mi-a plăcut însă faptul că fiecare capitol era din perspectiva uneia dintre fete şi se axa numai pe ce făcea ea. Şi nu se întâlneau aproape deloc până aproape de final, lucru ce mă cam plictisea. Toate primeau mesaje de la A, dar nu vorbeau una cu alta deloc. Şi asta a fost destul de plictisitor, părerea mea. 
Mi s-a părut ciudat şi că, pe copertă, era o fotografie cu actriţele ce le joacă pe Emily, Aria, Hanna, Spencer, iar în carte parcă Spencer şi Emily arătau diferit - parcă una era blondă, dacă îmi amintesc bine.
Cred că întreaga carte a fost mai interesantă din cauza lui A, ea făcând totul mult mai picant şi interesant. Mai ales că A venea de la Alison, iar A ştia anumite lucruri ştiute doar de Alison. Şi aşa fetele se simt încolţite, multe secrete de ale lor fiind cunoscute.
Desigur, tot cel mai mult mi-a plăcut de Aria şi, of course, de Ezra. Le stă bine împreună.
Per total, serialul şi cartea sunt plăcute, drăguţe. I really like them. 

Two can keep a secret if one of them is dead...

sâmbătă, 4 februarie 2012

Romanul adolescentului miop

Am dat peste cartea lui Mircea Eliade accidental, căutând ceva în cutiile tatei şi, ei bine, el m-a convins să o citesc. Şi fiindcă voiam să îmi ajut un prieten la rezumatul cărţii. El îmi spusese că profa lor de română le spusese să citească cartea în două zile şi să îi facă un rezumat. Şi cum eu am rubeolă, am zis să îl ajut.
Ştiam că Mircea Eliade este un scriitor foarte bun, plăcut şi credeam că şi Romanul adolescentului miop o să fie plăcut. Desigur, nu s-a întâmplat aşa ceva. Sincer să fiu, nu mi-a plăcut aproape deloc cartea.
Primul volum mi s-a părut mult prea plictisitor, gândurile şi frustrările personajului principal nereuşind să îmi atingă sufletul. De asemenea, mi s-a părut stupid cum el zicea că nimeni nu o să îi citească cartea - Romanul adolescentului miop - , dar continua să plănuiască tot felul de lucruri. În fine, conflictele sale interioare nu m-au pasionat şi, el fiind un licean, credeam că o să semene viaţa sa cu a unuia dintre noi. Poate cu a mea. Însă nu.
Singurul capitol care mi-a plăcut cât de cât a fost Corigenţa, când el rămâne corijent la matematică şi spune că nu îi pasă dacă s-a întâmplat aşa ceva. Şi planurile sale de învăţat, pe care nu le respectă absolut deloc. Ăsta a fost singurul lucru pe care l-am întâlnit în viaţa mea, în rest nimic.
Şi faptul că se ducea la curve să şi-o tragă. Really? Trebuia să fie 20 de pagini pe tema asta? Şi că el se simţea murdar după ce şi-a tras-o cu aia. Dar de ce s-a mai dus şi a doua oară? Mda. La luminile roşii, bordelurile.

Cartea a doua, Gaudeamus, parcă a fost puţintel mai plăcută decât prima. Poate şi pentru că a fost mai mult dialog :-". Şi pentru că mi-a plăcut foarte mult de Nişka, a fost personajul care a însufleţit întreaga acţiune. Bine, şi Bibi şi Andrei şi Nonora au fost în regulă. Însă Nişka a fost favorita mea. Nu mi-a plăcut însă concepţia pe care o avea personajul principal asupra transformării prin care trecea Nişka: cică o modela după propriul plac. Mi s-a părut o idee nebunească.
Şi finalul. Ea îi spune - mă rog, insinuează - că ţine la el, că îl vrea alături de ea şi el rămâne ca tâmpitul în casă, încuiat timp de doi ani, deşi Nişka îi era 'dragă'. Îi trimite până şi jurnalul său, însă nimic. Yeah, I was kind of pokerface. Şi el credea că iubirea e un sentiment mediocru. :| Okay, la el totul era mediocru. Nu mi-a plăcut defel finalul. Nişka se căsătoreşte şi el pleacă din oraş, lăsând în urmă toate amintirile, începând o nouă viaţă departe de fostul el. Dislike. Cam tâmpit...

Per total, am fost cam dezamăgit de întreaga operă şi nu mă aşteptam să îmi displacă atât de mult.
Sper că nu am jignit pe nimeni cu acest comentariu asupra acestul roman, însă aceasta e părerea mea sinceră asupra lui.

Vreau să citesc curând De veghe în lanul de secară, care sper să îmi placă mai mult.

Şi am rubeolă, am menţionat nu? :)). Fără şcoală, but I look like shit. Cu buliniţele astea mici pe mâini, picioare.. En fin, corp. Dots, dots.

Au revoir.

Postări interesante.

 
Copyright 2009 Wind of change.. Powered by Blogger
Blogger Templates created by Deluxe Templates
Wordpress by Wpthemescreator
Blogger Showcase