Romanul adolescentului miop

Am dat peste cartea lui Mircea Eliade accidental, căutând ceva în cutiile tatei şi, ei bine, el m-a convins să o citesc. Şi fiindcă voiam să îmi ajut un prieten la rezumatul cărţii. El îmi spusese că profa lor de română le spusese să citească cartea în două zile şi să îi facă un rezumat. Şi cum eu am rubeolă, am zis să îl ajut.
Ştiam că Mircea Eliade este un scriitor foarte bun, plăcut şi credeam că şi Romanul adolescentului miop o să fie plăcut. Desigur, nu s-a întâmplat aşa ceva. Sincer să fiu, nu mi-a plăcut aproape deloc cartea.
Primul volum mi s-a părut mult prea plictisitor, gândurile şi frustrările personajului principal nereuşind să îmi atingă sufletul. De asemenea, mi s-a părut stupid cum el zicea că nimeni nu o să îi citească cartea - Romanul adolescentului miop - , dar continua să plănuiască tot felul de lucruri. În fine, conflictele sale interioare nu m-au pasionat şi, el fiind un licean, credeam că o să semene viaţa sa cu a unuia dintre noi. Poate cu a mea. Însă nu.
Singurul capitol care mi-a plăcut cât de cât a fost Corigenţa, când el rămâne corijent la matematică şi spune că nu îi pasă dacă s-a întâmplat aşa ceva. Şi planurile sale de învăţat, pe care nu le respectă absolut deloc. Ăsta a fost singurul lucru pe care l-am întâlnit în viaţa mea, în rest nimic.
Şi faptul că se ducea la curve să şi-o tragă. Really? Trebuia să fie 20 de pagini pe tema asta? Şi că el se simţea murdar după ce şi-a tras-o cu aia. Dar de ce s-a mai dus şi a doua oară? Mda. La luminile roşii, bordelurile.

Cartea a doua, Gaudeamus, parcă a fost puţintel mai plăcută decât prima. Poate şi pentru că a fost mai mult dialog :-". Şi pentru că mi-a plăcut foarte mult de Nişka, a fost personajul care a însufleţit întreaga acţiune. Bine, şi Bibi şi Andrei şi Nonora au fost în regulă. Însă Nişka a fost favorita mea. Nu mi-a plăcut însă concepţia pe care o avea personajul principal asupra transformării prin care trecea Nişka: cică o modela după propriul plac. Mi s-a părut o idee nebunească.
Şi finalul. Ea îi spune - mă rog, insinuează - că ţine la el, că îl vrea alături de ea şi el rămâne ca tâmpitul în casă, încuiat timp de doi ani, deşi Nişka îi era 'dragă'. Îi trimite până şi jurnalul său, însă nimic. Yeah, I was kind of pokerface. Şi el credea că iubirea e un sentiment mediocru. :| Okay, la el totul era mediocru. Nu mi-a plăcut defel finalul. Nişka se căsătoreşte şi el pleacă din oraş, lăsând în urmă toate amintirile, începând o nouă viaţă departe de fostul el. Dislike. Cam tâmpit...

Per total, am fost cam dezamăgit de întreaga operă şi nu mă aşteptam să îmi displacă atât de mult.
Sper că nu am jignit pe nimeni cu acest comentariu asupra acestul roman, însă aceasta e părerea mea sinceră asupra lui.

Vreau să citesc curând De veghe în lanul de secară, care sper să îmi placă mai mult.

Şi am rubeolă, am menţionat nu? :)). Fără şcoală, but I look like shit. Cu buliniţele astea mici pe mâini, picioare.. En fin, corp. Dots, dots.

Au revoir.