Pagini

Un monstru ce-ţi devorează sufletul.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Vopsit.

N-am mai postat de ceva timp, presupun. Nu prea am chef. De fapt, n-am chef de nimic, doar să lenevesc și să pierd timpul. Mi-a ajuns până peste cap de teme și vreau o vacanță. Neapărat !
Cum mai e viața mea ? Destul de bunicică. Merg în Austria la snowboard și ski la iarnă și pot să zic că-mi convine. Mă înțeleg binișor cu părinții și asta e datorită faptului că nu comunicăm prea des. Aștept să vină Halloween - ul, una dintre sărbătorile mele favorite. Ador să mă îmbrac în monștrii și să îi sperii p - ăilalți. Anul ăsta e bine că pică duminică parcă și o să merg la o petrecere dacă nu mergem în excursie cu mai multe clase.
La școală e bine, dar m-am săturat de ea. În ultimul timp, profii ne dau multe teste și o tonă de teme. Azi dimineață stăteam în picioare și mă holbam la caietul și cartea de matematică ce stăteau așezate frumos pe birou. Pur și simplu n-am chef să fac vreo temă, dar cred că am să o fac p - aia la matematică pe laptop.
Azi am ieșit p - afară cu niște amici și am fost la mall. Inițial voiam doar să mâncăm și după să mergem la un film, dar ne-am întâlnit cu Avril și am renunțat. De fapt, asta era o ieșire ca - ntre băieți, să facem ce vrem și așa mai departe, dar, când ne fâțâiam, Avril mi-a sărit în spate și s-a ruinat planul nostru. Ne - a cărat prin toate magazinele ca să-și cumpere nu știu câte haine și dupaia, că nu obosise, ne - a luat să ne cumpere haine. Desigur, ce ne plăcea nouă nu era bun și ne-a îmbrăcat „unic”, cum ne spunea. Apoi, ne-am oprit să cumpărăm vopsea de păr. Poate credeți c - am înnebunit ( și eu cred asta ) , dar mi - am cumpărat vopsea roșie, albastră și maro ( pt. păr castaniu ) . Nu știu ce să fac cu ea. Inițial, voiam să mă vopsesc roșcat, de dragul de a mă schimba, dar apoi mi-a plăcut și nuanța de albastru și cea de maro. Poate le amestec și o să iasă o culoare unică * laughs * . Nu știu, o să văd. Dacă e, o să mă vopsească Avril. Poate vă întrebați de ce vreau asta. Ei, hai să vă explic. În primul rând, m-am săturat de părul meu brunet. De cinșpe ani numai așa e. Vreau o schimbare. În al doilea rând, trebuie să mă vopsesc pentru Halloween ( mă rog, dacă vreau să - mi duc planul la sfârșit ). Iar în al treilea rând, vreau să văd cum îmi stă cu altă culoare de păr. Nu știu dacă o să-mi fac, pentru început, doar o șuviță sau o să-mi fac direct părul altă culoare.
Rose m - a sfătuit să mă gândesc bine la asta și să fiu sigur când hotărăsc să mă vopsesc. Ideea e că dacă o să mă vopsesc și mă satur de culoare, o să - mi las părul să crească și o să arate aiurea la rădăcini brunet și în continuare roșcat / albastru / castaniu. Nu o să fie o problemă fiindcă nu cred că o să mi - l fac albastru ( nu sunt nebun cu adevărat ) , iar nuanțele de roșcat și castaniu nu sunt extrem de stridente. + părul meu crește repede și, dacă mă satur de culoare, o să scap de culoarea aia în patru săptămâni. Uneori mă bucur că crește repede, deși urăsc să mă tund des.
Luni, de asemenea, e o zi mare. Ce fac ? Tot ceva cu părul meu * laughs * . Nu mai am de ce parte a corpului să mă iau, așa că - mi fac diferite chestii la păr. Deci, am să - mi îndrept părul. Sunt tratamente d - alea ce țin 6 / 12 luni și o să-ți țină părul drept. Eu îl am ușor ondulat și m - am săturat de el. Îmi stă bine așa, dar și drept stă genial. Vreau să stea drept cât mai mult cu putință.
Pe la prânz, am avut program cu părinții. M - au luat de unde eram și am pornit spre două târguri, ca să zic așa. Prima dată am fost la un târg de turism ( Sun and Snow Show ) ce s-a ținut la hotelul Ibis. Erau tone de oferte de vacanță și cum toată familia adoră să călătorească, am decis să mergem chiar dacă la iarnă știm ce facem. Mama și tata au zis că - și vor lua liber și o să mergem o săptămână pe undeva prin noiembrie ( parcă ) . D - aia am mers la târg. De asemenea, s - ar putea ca după vacanța pe care o să o petrecem în Austria ( de revelion ) , să mai mergem undeva la ski sau doar așa, de plimbat. Eu sunt de acord, mai ales că ador să călătoresc. De fapt, plănuiesc să merg în insulele Caraibe / Hawaii / Tenerife la anul. Oricum, vreau într-o insulă. De asemenea, curând o să merg în vizită la niște rude ce locuiesc în Irlanda ( Dublin ) . Nu o să stau mult, dar e un prilej bun să mă mai plimb prin oraș. După târgul ăsta, am mers la un târg de cărți d - alea vechi, la mâna a doua. Nu am fi trecut, dacă nu ne - ar fi rugat o rudă ce locuiește în Franța, soția bunicului meu. Ei îi plac cărțile antice și ne - a rugat să trecem pe acolo. Cum l - a prins pe tata în toane bune, a acceptat să mergem. Ofc, eu n - am avut răbdare și m - am dus în mașină ca să mă joc pe PSP. Bine că nu trebuie să mă duc la poștă să trimit coletul că se duce cucoana ce face curat că trece mai tot timpul pe acolo.
Nu merge mess - ul ( din nou ) .
Cam atât.

Au revoir

3 interesați:

Diana spunea...

Hei străine.
Mă bucur să aud că mai trăieşti, că-ţi merge bine, bla bla.
Da, sunt oarecum ironică :)). Din diferite motive care nu au nicio legătură cu persoana dumitale deci poţi respira liniştit în continuare.

Anonim spunea...

Eu nici măcar acum nu mi-am făcut tema la franceză. LOLOLOLOLO.

Andruşca spunea...

Caraibe, Hawaii? ._.'' Si eu ador sa calatoresc, dar n-am eu prilegiile tale. Oh, te-ai vopsit sau nu?

Trimiteți un comentariu

Write here

Postări interesante.

 
Copyright 2009 Wind of change.. Powered by Blogger
Blogger Templates created by Deluxe Templates
Wordpress by Wpthemescreator
Blogger Showcase