Pagini

Un monstru ce-ţi devorează sufletul.

marți, 24 august 2010

Kuroshitsuji


Kuroshitsuji sau Black Butler este cel mai mişto anime pe care l-am văzut anul ăsta. Şi totul datorită lui Cherie care mi-a sugerat să-l vizionez.

Ador acţiunea şi personajele. De fapt, povestea e pur şi simplu genială şi originală. Îmi place chestia cu contractul dintre Ciel şi Sebastian. E genial. Ciel e personajul meu favorit pentru că are ceva special, ce-i atrage pe cei ce vizionează sau citesc animeul sau manga. Eh, şi-mi place also cum arată ( nu, nu sunt homosexual ) . Şi Sebastian e mortal rău. E un personaj aşa de amuzant şi deştept şiiii e bestial. Lizzie mă enervează rău de tot, dar e . . . totuşi un personaj secundar. Acţiunea e chiar frumoasă şi emoţionantă. Mă uimeşte deşteptăciunea lui Ciel şi ador momentele când el e capturat şi este salvat de Sebastian. E o chimie între Ciel şi Sebastian şi uneori îmi imaginam cum ar fi un yaoi între ei. Bestial, presupun. În manga mi-a plăcut tare mult partea de la circ. În ciuda faptului că este profund şi emoţionant, există unele părţi amuzante ce mă fac să râd până mor.

N-am ajuns decât până la episodul 14 al primului sezon, dar am să mă reapuc din nou de treabă după discuţia cu Cherie ( m-ai făcut tare curios : p ) . În manga sunt la capitolul 29 parcă şi pot spune că ador manga - ul.


8 interesați:

Cherie. spunea...

Orice recomandare făcută de mine e bună :>.
Şi ţine-ţi fanteziile pentru tine de acum încolo ! :))
Ciel e oricum al meu :)).

Lynnu spunea...

Metal chiar nu ştiam această pasiune pentru Kuroshitsuji, animeul meu favorit iubirea mea febleţea mea. :> Evident recomandare făcută de Cherie :)) So, dap ştiu am citit yaoi cu Seby [al meu şi doar al meu ] şi Ciel :)) le-am descărcat de pe myanimelist. Oricum au fost superbe.

Kiddie spunea...

Dacă nu vezi al doilea sezon, nu ai văzut nimic ! :))

Cred că s-a umplut internetul cu fanii Kuroshitsuji, that rocks. E cel mai tare anime, genial, superb, minunat, extraordinar, are absolut de toate ( până şi zbenguială, some of you know what I mean * laughs * )

( normal că e recomandarea lui Cherie, ce spune ea trebuie luat în seamă - fie că vrem, fie că nu -- presupunând că Cherie citeşte asta, te iubesc dragă =)) era de bine )

Mai vizionează şi fi sigur să faci un post şi pt. al doilea sezon : >

Metal spunea...

Sigur că o să fac un post și pentru sezonul doi : d .
Btw, ce manga yaoi e cu Kuroshitsuji, Lynn ?

Cherie. spunea...

Ehem.
Leule, mă cam dezamăgeşti :)).

Lynnu spunea...

E un doujinshi
http://myanimelist.net/forum/?topicid=106633
Sunt unele cu parola altele nu. Cele mai misto sunt alea de jos, primele sunt si cu parola dar si scurte.

Lottie spunea...

Nu te las nici pe blog, se vede >.< Si tie iti place ? Ce suuuit, si mie...normal O.o Oh, si..ai vazut ce sexy poate fi Seby (mine, mwahahaha ) si Ciel (mine, mwahahaha) Sunt asa draguti, amnadoi .

Cherie. spunea...

Lol, ce de comentari =)).
Vrei comentarii multe, leule? Atunci scrie numai despre Kuroshitsuji =)).

Trimiteți un comentariu

Write here

Postări interesante.

 
Copyright 2009 Wind of change.. Powered by Blogger
Blogger Templates created by Deluxe Templates
Wordpress by Wpthemescreator
Blogger Showcase