Pagini

Un monstru ce-ţi devorează sufletul.

sâmbătă, 28 august 2010

A reason to be sad

Cum spune și titlul, am un motiv mare pentru a fi trist. De fapt,pot fi chiar în doliu. De ce? Fiindcă, spre deosebire de România, aici începe școala miercurea viitoare, pe întâi septembrie. Doamne, o să fiu în doliu, deși n-am să pot. Astăzi, vorbind pe mess, cineva m-a întrebat când începe școala aici și am dat un sărchi pe net, din păcate. Deși nu-mi convine, sunt nerăbdător. Îmi voi petrece următorii câțiva ani în școala/liceul ăla ( cum vreți să-i ziceți ) și sunt tare nerăbdător.
Țin să precizez că aici împărțirea e diferită. Primary school ( până la ușpe ani, parcă ) și secondary school ( de acolo în sus ) . Mă rog, nu m-a lămurit Kay ( colegul de clasă :> ) destul fiindcă era pe fugă.
Revenind. Școala asta se află în cartierul Richmond adică taree departe de casă ( eu locuind în partea de nord a Londrei ) . Totuși, ce mai conteză ? Toți prietenii mei sunt acolo.
Uniformele. Un gând teribil, nu ? Și totuși, am ajuns să mă gândesc că nu am un motiv pentru care să le urăsc. Așa lumea știe că sunt de la școala X. Well, nu e una, ci sunt cinci. Cea normală ( sacou și pantaloni negrii, cămașă albă, cravată albastră ) , cea de iarnă , cea de primăvară, aia de sport și pentru echipa de fotbal. Mă rog, toate conțin negru, albastru închis și alb. Îmi plac culorile so no problem with it.
Btw, ne dau laptopuri cică... So.. different. Mă rog, mă pot obișnui și nu-mi displace deloc ideea : )) .
Ah, și este un club de scrimă : x . Mă duc acolo categoric :)) . Vreau să învăț cum să omor oamenii cu stil. Și-ți poți face propriile cluburi. Hăh, am să-mi fac și eu,ofc.
Also, sunt multe tabere, practică pe teren, ieșiri în natură etc. Atât de diferit de România. Și manualele sunt noi. Adică au cumpărat manuale noi pentru anul ăsta dacă cele vechi au ceva ( un colț rupt, ceva mâzgâlit ) .
Cel mai ciudat lucru o să fie chestia cu cantina : )) . Nu că mi-ar displăcea, dar e ceva nou și sunt curios cum o să arate mâncarea ( sper că nu vomă d-aia verde sau roz ca-n desene : )) ) .
Pfff, și mâine primesc uniformele și manualele. Am să am ce studia : )) .
Doamne, dar în vârful e mailului pe care l-am primit scria maaare : Specialist Status in Maths, Science & Computing. M-au nimerit. Eu ăla care n-am făcut niciodată informatică : )) .
Cam atât. Deci, sunt relativ nerăbdător.

______________________

Breaking News ( like at tv :)) )

Moi își descoperă abia acum neamurile :)) . Acum câteva zile, am aflat o veste shocking. Bunicul meu din partea tatălui ( de care tata n-a pomenit niciodată și a zis că-i mort ) e viu ! Nu e șocantă chestia asta. Well, tata nu se înțelegea cu el și a vrut să rupă legătura cu el și n-au mai vorbit... nimic. Și atunci am aflat de la tata că bunicul trăiește și că sunt pe sfert francez ! Hah, era să-mi cadă din mână telefonul. Adică, eu ăla care nu știe o boabă de franceză... e pe sfert francez? Amuzant. În fine. Sunt curios să văd ce rude nedescoperite și vii mai am. Cine știe, poate că am o rudă din Japonia, America sau Germania : )) .

6 interesați:

Cherie. spunea...

De fapt eu te-am întrebat.
Şi ţi-am mai spus că sunt licee de genul în Bucureşti. Unele chiar fac schimb de experienţă cu elevi din străinătate, sunt multe tabere, excursii. Chestii. Nu ştiu încă dacă şi al meu e înscris într-un program de genul pentru că am aflat foarte multe lucruri de pe site sau de la târgul ăla educaţional, dar în schimb am văzut altele care într-adevăr erau înscrise în aşa ceva.
Evident că ţi-ai schimbat părerea despre uniformă după ce am zis eu că eu n-am nimic cu ea, că îmi place să fiu recunoscută pe stradă. Hai, recunoaşte :>.
Btw, eşti un compot de naţionalităţi :)).

Cherie. spunea...

pentru că nu am aflat*

Metal spunea...

Da, da, chiar mi s-a schimbat părerea după ce ai zis tu : ))

Îmi place să fiu un compot.. De mere :>

Ayuka spunea...

Povestioara ta îmi aduce aminte de un film ...

Kiddie spunea...

Ah, Londra. Superb. Uniforme, minunat. Glumeşti? Viaţa ta o să fie magnifică. Dacă eram în locul tău aş fi murit de nerăbdare să încep * laughs*

Pe sfert francez? Cul.

Lottie spunea...

Maaah, adica....tu esti francez? Ce cuuuit ! Si scoala da e asa de...hmm, cred ca a mea e un fel de "furnica" pe langa a ta :)) Sii...daca as fi in locul tau as inceepe scoala de pe'acuma *funny*
Inca o chestie ....pe sfert francez, acum imi placi si mai mult :]]

Trimiteți un comentariu

Write here

Postări interesante.

 
Copyright 2009 Wind of change.. Powered by Blogger
Blogger Templates created by Deluxe Templates
Wordpress by Wpthemescreator
Blogger Showcase