Pagini

Un monstru ce-ţi devorează sufletul.

miercuri, 21 iulie 2010

Urât şi frumos.

Postul de azi se împarte în două categorii: Urât şi frumos. Am să încep cu urâtul şi am să termin cu frumosul. De ce? Nu ştiu.

Well, am aflat azi că am să mă mut în Londra definitiv. Da, definitiv, pentru totdeauna. Nici măcar n-am aflat-o de la ai mei, să sune şi ei, ci mi-au trimis un e-mail. Mda, frumos. Problema e că dacă mă împotrivesc, cum am de gând, am să ajung în Rusia, la bunică-mea. Şi bunică-mea nu e cel mai bun om de pe pământ. Sunt ca în armată la ea. Pur şi simplu, n-am alternativă. Nu pot să rămân în România. Nu vreau să-mi părăsesc prietenii. Şi totuşi, ei i-au făcut pe toţi amicii mei tâmpiţi şi idioţi. Frumos. Apoi a venit cireaşa de pe tort. Mutarea în Londra e cadoul meu! Ah, ce frumos e. Şi totuşi, nu credeam că taică-miu are s-o plătească pe mama lui Jesus ca ei să nu mă lase să stau la ei. Culmea. Acum, sincer, mă simt într-o situaţie dinaia cu dead end. Nu am ce face... Fac ca toate alea şi lor nu le pasă deloc. Sincer, deloc nu le pasă. Şi totuşi, de ce m-aş mai împotrivi? Iau tot ce mi-e drag fără să le pese. De fapt, vor să se mute că în Londra câştigă mai mulţi bani, fiind la firma mamă. Mda, dovadă: banii contează mai mult ca mine. Doresc să nu mă mai dau şi pe skate, dar ăsta e singurul lucru pe care n-am să-i las să o facă. Nu şi asta. În fine, n-am ce să mai spun. Sunt at the dead end. Şi astăzi, când am aflat, am avut o cădere nervoasă. Am aruncat un pahar pe geam, am dat cu şutul în tot şi-n toate, nu mai gândeam lucid. M-am calmat când am vorbit pe mess, deşi unele persoane - nu dau nume - m-au făcut în toate felurile pe un subiect - nu, era o singură persoană. Şi-mi pierdusem şi ultimul gram de narcisist din mine - very weird.

Frumosul. Well, I love her. Mda, nu vă aşteptaţi la asta de la mine, nu ? Hehe, sunt imprevizibil. Ea e diferită de toţi restul şi d'aia e specială. Foarte specială. Ştiu că nu sunt şanse, dar tot specială, tru, cul şi naiz rămâne. Totuşi, o mică şansă există, o mică portiţă. Am făcut-o să sufere mult şi bine şi iată ce am apucat să spun azi. Mda, sunt total imprevizibil.

Ah, am găsit nişte citate cul pe net şi m-am gândit să le pun:

Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă pe care să nu le poţi pronunţa - James Earl Jones.

Dacă singurătatea este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute.
- Jean Baptiste Camille Corot

Să nu-ţi fie frică de perfecţiune. Niciodată nu o să o atingi. - Salvador Dali

Music express that which cannot be said and on which it is impossible to be silent. - Victor Hugo

What is a friend? A single soul dwelling in two bodies. - Aristotel

True friendship consists not in the multitude of friends, but in their worth and value. - Ben Johnson

Bine. Mă duc. Unde ? La dracu'. Mda,nu mai stau pe aici căci deja clocotesc de nervi. O seară bună!

11 interesați:

Sinderella spunea...

Ce situatie de rahat. I mean, parintii tai chiar nu judeca?! E foarte greu pentru tine sa iti lasi prietenii si toate amintirile placute impreuna cu ei. Se pare ca banii ti-au orbit parintii. In mod normal ti-as da un sfat, dar din pacate chiar nu stiu ce sa zic. Defapt, cred ca ar fi mai bine sa tac odata, nu?
Si totusi, nu imi vine sa cred ca in acest rahat infinit ai gasit ceva frumos. Apreciez asta la tine. Uite ca totusi, a aparut un pahar. Acum mai trebuie sa il umpli pana la jumate.
Totusi, m-ai lasat in mister. Nu prea stiu pe cine iubesti tu. Si nu, nu te oblig sa imi zici.
PS: Ai observat ca, din pacate, eu mi-am pierdut simtul umorului in acest comentariu, asa cum ti-ai pierdut tu narcisismul? Sau poate nu il aveam niciodata?
Anyway, bye. Pentru totdeauna.

Nya . spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Metal spunea...

Sinderelluţa, n-ai să-ţi pierzi umorul ;) . Eu mi-am căpătat din nou o parte din narcisism :p Fă şi tu la fel.

Nyuţă .. . Măi . . . măi . . Misterul trebuia să continue :]] În fine, n-ai mai făcut-o pe Sissi să moară de curiozitate. Da, şi eu sper <3

Sinderella spunea...

"Relatie la distanta? Ca tot e la moda in ultima vreme...."
;))

Anonim spunea...

Metal, ah da tipul/tipa cu dexu. Ai facut rost de un dext mai nene ? ti-l imprumut pe al meu, de fapt am doua. unu il tin acasa al doilea la liceu.
Hm, ma intreb daca stii notiunea de narcisist totusi. mi-ar place sa ma incanti cu o descriere amanuntita daca macar stii cum se face asta. inteleg ca esti adolescent si ai unele faze lunare si stii nu e vina mea ca suferi de insomnie, da mai cauta omule in dex sa vezi ce semnifica narcisismul.

E ''grele'' cunostinta nu ? daca nu citesti carti omule ce vrei.

Metal spunea...

Ştiu prea bine ce înseamnă. Şi poţi, te rog, să mă laşi în pace cu 'comentariile' tale deştepte? Poţi să întrebi pe altcineva chestii d'astea pentru că pe mine nu mă interesează ce scriseşi tu aici. În plus, care-i problema ta ?

Emilia spunea...

@shady0lauri : Metal e cel mai cul(t) tip din lume. Şi da, ştim ce-i aia narcisism. Nu văd ce legătură are comentariul tău cu postarea în sine. Omu' are o problemă şi tu n-ai ceva mai bun decât să faci pe deşteptul/deşteapta? Ştii, cum zice Sinderella: "I don't give a damn! So STFU!"

Revenind la Metal:
Încearcă să vorbeşti cu ai tăi şi să le spui ceea ce simţi. Spune-le că acasă e cel mai bine pentru tine, că ai prefera să continui în mediul în care ai trăit până acum. Aici ai prietenii şi locurile care totuşi fac parte din viaţa ta, chiar dacă România nu e cea mai minunată ţară din lume. Eu personal n-aş da prăfuitul Bucureşti pe nici un oraş din lume. De ce? Pentru că aici am trăit, pentru că locul acesta înseamnă toată viaţa mea. Dar aici e vorba de tine, deci să revenim. Văd că acuma ţi-ai dat seama că pe lângă prieteni şi amintiri, iubeşti. Şi acesta ar putea fi un bun motiv să rămâi în Bucureşti. Fii ferm şi diplomat, numai aşa obţii ce vrei. Dacă chiar vrei să te întorci, atunci gândeşte-te la alte alternative, poate aşa părinţii tăi acceptă. Eşti mare, nu trebuie să mai stea nimeni după tine. Poţi sta singur sau la un prieten/prietenă. Speră şi fii cul(t). Eu personal cred că dacă ai încredere în tine, totul o să iasă bine. Şi nu te lăsa cu una, cu două, merită.
Şi încă un lucru, Sinderella zicea că dau sfaturi bune :)).

Anonim spunea...

cult ? ma faci sa rad nu te-am bagat in seama te bagi singura degeaba in seama
Totul se face cu copy/paste de pe net in ziua de azi

Anonim spunea...

btw nice blogger theme

Metal spunea...

Uite, las-o în pace. Care-i problema ta ? De ce te iei de alţii? N-ai altceva de făcut.
Btw, mersi.

Anonim spunea...

Dacă tot o faci pe victima , drum bun şi la revedere !
Nu te mai plânge şi vorbeşte frumos cu părinţii tăi , fă'i să înţeleagă odată că e important şi ce crezi tu .

Trimiteți un comentariu

Write here

Postări interesante.

 
Copyright 2009 Wind of change.. Powered by Blogger
Blogger Templates created by Deluxe Templates
Wordpress by Wpthemescreator
Blogger Showcase